Nimeni nu poate cunoaște de la sine ce este iubirea lui Dumnezeu, dacă nu-L învață Duhul Sfânt; dar în Biserica noastră iubirea lui Dumnezeu se face cunoscută prin Duhul Sfânt și de aceea vorbim despre ea.
Sufletul păcătos care nu cunoaște pe Domnul se teme de moarte, gândind că Domnul nu-i va ierta păcatele sale. Dar aceasta e pentru că sufletul nu cunoaște pe Domnul și cât de mult ne iubește. Dacă oamenii ar ști aceasta, nici un singur om nu ar mai deznădăjdui, pentru că Domnul nu numai că iartă, dar se și bucură de întoarcerea păcătosului. Chiar și atunci când moartea îți bate la ușă, crede cu tărie că, de îndată ce vei cere iertare, o vei și dobândi.
Domnul nu e ca noi. El este blând și milostiv și bun, și atunci când sufletul Îl cunoaște, el se minunează fără sfârșit și zice:„ Ah, ce Dumnezeu avem!”.
Domnul ne iubește și ne primește cu blândețe, fără reproșuri, așa cum în Evanghelie tatăl fiului risipitor nu i-a făcut acestuia reproșuri, ci a dat poruncă slujitorilor să-i dea o haină nouă, să- i pună pe deget un inel scump și încălțăminte în picioare, să junghie vițelul cel gras și să se veselească și nu l-a învinuit(Lc 15).
Cu câtă blândețe și răbdare trebuie să îndreptăm și noi pe fratele nostru, ca să fie praznic în suflet pentru întoarcerea lui!
Duhul Sfânt învață sufletul în chip negrăit să iubească pe oameni!
Dacă vrei să cunoști pe Domnul, smerește-te până la sfârșit, fii ascultător și înfrânat în toate, iubește adevărul și negreșit Domnul îți va da să-L cunoști prin Duhul Sfânt; și atunci vei ști din experiență ce este iubirea lui Dumnezeu și ce este iubirea de oameni. Și cu cât mai desăvârșită este iubirea, cu atât mai desăvârșită este și cunoașterea.
Cine se teme de păcat acela iubește pe Dumnezeu; cine are străpungerea inimii acela iubește mai mult; cine are în suflet lumină și bucurie, acela iubește încă și mai mult; dar cine are harul în suflet și ăn trup, acel are iubirea desăvârșită. Un astfel de har a dat Duhul Sfânt mucenicilor, și el îi ajuta să îndure cu bărbăție toate suferințele.