Cum să citim și să înțelegem Sfânta Scriptură-Părintele Dumitru Stăniloae

„ Doamne deschide urechile nostre să înțelegem ce spune Duhul Bisericii” ( Binecuvântare pentru citirea Evangheliei)

Sfânta Scriptură, referința constantă a Tradiției creștine, este insuflată de Duhul Sfânt. Scrisă sub insuflare dumnezeiască, ea nu poate fi citită decât cu insuflare dumnezeiască. Numai înțelegerea omenească nu este de ajuns. Trebuie o înțelegere metamorfozată de energiile Duhului. Cu cât dobândim prin rugăciune aceste energii, cu atât mai mulu se dezvoltă ceea ce este creat. Înțelegerea noastră înflorește prin puterea harului îndumnezeitor. O lectură insuflată este o lectură în care limitele simplei creaturi sunt depășite: mintea omenească devine în stare de noi concepții. Sfânta Scriptură rămâne o carte închisă dacă nu există rugăciune. Să-L invocâm pe Duhul Sfânt și atunci Cuvântul lui Dumnezeu va deveni lumină pentru mintea și inima noastră unită.

„Robul tău sunt; înțelepțește-mă și voi cunoaște mărturiile Tale!”(Ps 118,124)

Psaltirea se citește în stare de rugăciune. Așa trebuie citită întreaga Sfântă Scriptură. Citind sau ascultând cuvântul lui Hristos, avem sentimentul că vorbește Hristos; și atunci Îl ascultăm pe Hristos cu recunoștință, cu laude, mulțumimndu-I pentru ceea ce ne spune. De aceea, uneori între versetele psalmilor se inserează rugăciuni sub formă de topare. O bună metodă este și aceea de a citi după un capitol din Noul Testament o rugăciune; în orice caz, citind Cuvântul lui Dumnezeu e bine să avem acest sentiment al rugăciunii pentru a ne ridica deasupra limitelor naturii, în transcendența lui Dumnezeu Care ne dă o altă înțelegere.

Sensul ultim al Scripturii îl  pătrundem nu numai cu metode  științifice. Rugăciunea  e cea care ne deschide inima noastră  înțelegătoare luminii Duhului Sfânt.  În fața lui Dumnezeu nu putem fi decât într-o stare de rugăciune. Un credincios nu poate trata cu indiferență prezența lui Dumnezeu, fără să cadă la pământ, fără să se smerească în fața Lui, fără să-L laude, fără să își arate recunoștința, fără să-I ceară lui Dumnezeu harul său. Aceasta ar însemna că el nu simte prezența  lui Dumnezeu.

În fața lui Dumnezeu nu putem fi decât în rugăciune…Scriptura este cuvântul lui Dumnezeu. El este prezent în Cuvântul Său. Numai cu mintea omul nu-L poate înțelege. Există aici o putere, o forță , o prezență a lui Dumnezeu. Dacă această putere, această prezență ar dispărea, ce ar mai rămâne? Simțirea lui Dumnezu este atunci absentă. Dumnezeu trebuie cunoscut într-o experiență vie. Numai având o asemenea experiență putem simți întreaga putere, întreaga bunătate a lui Dumnezeu. Dacă n-am sentimentul prezenței lui Dumnezeu, atunci totul este gol și Cuvântul Său devine de neînțeles. Omul nu-L poate înțelege pe Dumnezeu decât ca o putere lucrătoare. Și eu trebuie să simt această putere.

„Cât de dulci sunt limbii mele cuvintele Tale, mai mult decât mierea în gura mea”(Ps 118,103)

Duhul Sfânt este Cel care Îl face pe Dumnezeu sensibil în inima și în mintea noastră. Energiile Duhului pe care le primim în rugăciune, suflul Duhului care urcă și ne mișcă din adâncuri, ne fac să putem gusta Cuvântul lui Dumnezeu ca pe o hrană. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să ne hrănească precum pâinea și vinul, să ne umple de o viață duhovnicească  nesfârșită. Pentru ca citirea sau ascultarea Cuvântului să fie cu adevărat o euharistie, este necesară rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt, ceea ce la sfințirea darurilor în timpul Liturghiei se numește epicleză:  invocarea  Duhului Tatălui pentru ca El să se facă prezent cu adevărat și în mod sensibil prin Cuvântul Său. A vorbi aici de „simțire” e poate un limbaj uimitor. Dar  aceasta se referă la taina Întrupării: Dumnezeul nostru, Cel transcendent și necuprins cu simțurile și mintea noastră, Se face de bunăvoie cunoscut simțurilor noastre transfigurate. Hristos, Cuvântul divin întrupat, este un Dumnezeu Care se lasă atins și cunoscut prin simțurile și mintea noastră omenească.

În lectura Sfintei Scripturi, acest sentiment al prezenței lui Dumnezeu schimbă înțelegerea minții. Acest sentiment nu este doar „sentimental”. Schimbă înțelegerea minții pentru că oferă un sens. În simțirea prezenței divine e un sens. Sensul deplin al textului este în această putere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *